5 fapte interesante despre aparatul dentar invizibil
Deși aparatul dentar a ajuns să fie la modă și dorit în rândul adolescenților, există persoane care sunt incomodate de aspectul aparatelor dentare fixe. Ele pot fi considerate inestetice, însă există o variantă aproape insesizabilă care are aceași funcționalitate: redarea unui zâmbet perfect și sănătos. Este vorba de aparatul dentar invizibil, Smilezor.
Bracket-urile metalice sunt eficiente, dar pot fi inconfortabile din mai multe motive. Firele și bracket-urile îți pot deteriora interiorul gurii, producând afte, iar o perioadă după controlul lunar poate fi destul de dureroasă.
Odată apărut pe piață, aparatul dentar invizibil a fost recunoscut ca o alternativă potrivită la firele și bracket-urile tradiționale și bineînțeles și cu rezultate eficiente. Vedetele din întreaga lume au optat pentru acest tip de aparat dentar și nu numai din punct de vedere estetic, ci și pentru numeroasele avantaje pe care le are comparativ cu aparatul dentar clasic.
Dacă te gândești să optezi pentru un astfel de aparat dentar, iată câteva fapte interesante despre el pe care mulți dintre voi poate nu le știați.
Amprenta luată de medicul stomatolog se prelucrează în format 3D pentru a crea planul de tratament.
Tehnologia este uimitoare. Procesul începe cu o amprentă a gurii tale, iar apoi se proiectează computerizat un model 3D și se printează tot prin tehnologia 3D. Astfel fiecare persoană își va putea vizualiza planul de tratament, să previzualizeze modul în care dinții se deplasează pas cu pas până la rezultatul dorit. Planul de tratament este diferit de la om la om, motiv pentru care acesta se personalizează în funcție de problemele dentare avute și nu se poate folosi același plan pentru 2 persoane.
Odată ce întregul tratament este planificat, se crează aparatele personalizate. Modelele dentare sunt realizate folosind stereolitografie. Fasciculele laser solidifică rășina lichidă strat cu strat și un sistem automat de formare creează fiecare bucățică de aparat, sau în termeni mai medicali un alinier. Alinierii sunt tăiați pentru un confort maxim, iar apoi ei sunt gata pentru tratamentul tău unic.
Aparatul dentar invizibil este detașabil.
Alinierii Smilezor îți oferă flexibilitatea de a mânca și a bea orice dorești fără a avea aparatul dentar atașat. Te vei putea spăla și folosi ața dentară așa cum o făceai deobicei, fără a avea grija că îți vor rămâne firmituri prinse în aparatul dentar. Însă atenție! Deși aparatele dentare invizbile au această posibilitate, este recomandat ca ele să se poarte în permanență pentru a obține rezultatele dorite.
Controlul periodic se face o dată la 2-3 luni, iar alinierii trebuie schimbați o dată la 10 zile.
La aparatele dentare fixe este obligatoriu controlul lunar, timp în care se induce mișcarea nouă a dinților prin schimbarea elasticelor și/sau a firelor. La aparatul dentar invizibil controlul se face o dată la 2-3 luni pentru a verifica dacă tratamentul merge conform planului. La acest tip de aparat dentar schimbi tu singur gutierele din 10 în 10 zile. Fiecare set de gutiere împing dinții mai aproape de poziția lor finală.
De cele mai multe ori medicul stomatolog ales nu este din același oraș cu noi. Tindem să alegem cea mai bună variană chiar dacă nu este cea mai apropiată și comodă alegere pentru noi. Datoriă frecvenței reduse a vizitei tale la stomatolog deplasarea nu va fi la fel de dificilă ca în cazul optării pentru un aparat dentar fix.
Dinții tăi se vor îndrepta de 2 ori mai repede decât în cazul aparatelor dentare fixe cu brackeți.
Aparatele dentare invizbile folosesc o tehnologie avansată pentru a fi create, iar materialele folosite sunt și ele de așa natură încât permit mișcarea dinților mai repede către poziția finală. De-a lungul anilor, s-a constatat că timpul de tratament a aparatului dentar invizibil este de două ori mai rapid decât în cazul aparatelor dentare fixe.
Îmbunătățește încrederea în sine
Poate sună clișeic, însă indiferent dacă ești în ochii publicului sau interacționezi doar cu oamenii la un nivel mai personal, un zâmbet sănătos și încrezător te ajută să faci impresia potrivită și îți oferă încrederea de sine necesară.
Dacă purtarea unui aparat dentar clasic cu brackeți pentru unii copii și adolescenți este considerată la modă, pentru unii ar putea reprezenta o provocare în ceea ce privește încrederea în sine, chiar și în cazul persoanelor mai în vârstă.
Medicii ortodonți au observat că pacienții cu aparate dentare fixe experimentează o creștere a încrederii în sine cu fiecare vizită la cabinetul stomatologic. Motivul fiind unul simplu: fiecare pacient poate vedea cum zâmbetul lor se îmbunătățește de la o zi la alta. Aparatul dentar invizibil a devenit alegerea multor oameni și nu e de mirare având în vedere numeroasele beneficii pe care acest aparat le are. Am pregătit pentru voi și un articol cu cele mai frecvente întrebări legate de acest tip de aparat dentar pe care îl puteți citi aici. Cu tehnolgia care avansează de la an la an, orice problemă dentară are și o rezolvare. Disconfortul estetic acum nu mai este o problemă.